Conferințe
Află ultimele informații despre conferințele, simpozioanele și workshop-urile organizate de noi și noutăți despre activitatea științifică desfășurată în facultate.
Conferința Internațională de Știința și Ingineria Materialelor – BraMat reprezintă unul dintre cele mai importante și tradiționale evenimente științifice din domeniul Științei și Ingineriei Materialelor din România, bucurându-se de o vizibilitate din ce în ce mai mare la nivel internațional.
Cea de-a 13-a ediție a Conferinței Internaționale de Știința și Ingineria Materialelor – BraMat se va desfășura în perioada 4-6 Martie 2026.
Scopul conferinței BraMat este de a oferi o platformă pentru cercetători, ingineri, cadre universitare, precum și profesioniști din industrie din întreaga lume pentru a-și prezenta rezultatele cercetărilor și activitățile de dezvoltare în domeniul Științei și Ingineriei Materialelor. De asemenea, oferă participanților oportunități de a schimba idei noi și experiențe de aplicare, de a stabili relații de afaceri sau de cercetare și de a găsi alți parteneri pentru viitoare colaborări.
Peste 200 de participanți și-au prezentat lucrările la fiecare ediție a conferinței, care a inclus cadre didactice, cercetători, doctoranzi și profesioniști din România, Portugalia, Franța, Spania, Elveția, Italia, Ungaria, Turcia, Israel, Egipt, Statele Unite, Brazilia, China, ș.a. Conform evaluărilor participanților, calitatea și prestigiul conferinței au crescut de la o ediție la alta.